Legile

Cartea de faţă reprezintă un important mijloc de cunoaştere a unuia din dialogurile marelui filosof atenian Platon, de altfel ultima sa lucrare, a cărei paternitate, mult disputată de-a lungul timpului, a fost admisă abia în zilele noastre de către majoritatea cercetătorilor.

Traducerea primelor douăsprezece cărţi ale lucrării este realizată de E. Bezdechi. Cea de-a XIII-a carte, intitulată Epinomis, este tradusă de Şt. Bezdechi, care este şi autorul Introducerii ce însoţeşte lucrarea.

Ca şi în Republica, Platon tratează în Legile (Nómoi) despre constituirea celei mai bune cetăţi cu putinţă, luând drept model dreptatea ideală. În Legile este totuşi mai empiric, pentru că examinează constituţii reale şi propune o descriere foarte detaliată a unei constituţii cât mai dreaptă posibil. Pentru Platon, legile sunt esenţiale pentru coeziunea „cetăţii ideale”, pentru că omul nu are o predispoziţie înnăscută de a cultiva interesul general. Este astfel unul dintre primii filozofi care evocă reguli posibile, un mod de organizare care să aibă drept scop lupta împotriva corupţiei şi naşterea noţiunii de moralitate în cetăţean.

Platon - Legile.

Colectia Cogito.