Junichiro Tanizaki (1886 – 1965) este unul dintre cei mai importanţi şi mai populari scriitori japonezi moderni, fiind considerat, în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai mare autor în viaţă din ţara sa. Născut într-o familie de negustori înstăriţi din centrul Tokio-ului, Takizaki este pasionat încă din tinereţe de literatură şi duce, timp de ani buni, o viaţă boemă, marcată de opţiuni şi mentalităţi hotărît pro-occidentale. Prima sa carte, Autorul de tatuaje, a fost publicată în 1910, însă succesul său literar vine abia după 1923, cînd se mută la Kyoto. În timpul războiului, începe să abordeze teme legate de istoria japoneză şi nu mai publică, iar apoi, după reinstaurarea unui regim democratic, revine cu una dintre capodoperele sale, Ninsoare măruntă (1948).
Jurnalul unui bătrân nebun este unul dintre ultimele romane scrise de Tanizaki, centrat, fireşte, în jurul unor teme ca bătrâneţea şi boala, dar din care nu lipsesc deloc subiectele care par să-l fi interesat mereu pe autor: senzualitatea, dragostea obsesivă, dorinţa carnală, dar şi conflictul între valorile tradiţionale şi cele moderne într-o ţară care, la vremea respectivă, era într-un proces accelerat de transformare socială şi culturală. Remarcabil, la Tanizaki, este acel simţ uimitor al detaliilor, acest spirit de observaţie care dă, până la urmă, substanţa oricărui roman bun. Pe fundalul unei Japonii postbelice în care vechiul şi noul se întîlnesc, cartea dezvăluie, poate autobiografic, experienţele bătrânului Utsugi, care îşi explorează pînă în cele mai mici amănunte trupul bolnav şi spiritul bântuit de dorinţe şi obsesii inconfesabile.
Colecţia Cotidianul.
Beletristică
Autori români
