NE REINVENTĂM!

Momentan, până finalizăm noul website, anticariatul nu este funcțional. Astfel, orice solicitare trimisă prin website nu va putea fi înregistrată. Între timp, vă invităm să verificați periodic pagina noastră pentru a afla când revenim.

Opere, de Varlaam

Opere

de Varlaam

Opere

Titlu:

Opere

Domeniu: Religie si spiritualitate

Editura: Minerva

Autor: Varlaam

Starea cărții: Impecabilă

Nr. pagini: 273

Anul apariţiei: 1984

74,00 RON

Varlaam - Opere, editie critica, studiu filologic si studiu lingvistic de M. Teodorescu.

Include si 42 pagini de facsimile, reproduceri dupa scrierile originale.

Format mare, coperti cartonate si supracoperta.

Varlaam (n. 1580,1585? - d. 1657) a fost Mitropolit al Moldovei (1632 - 1653) în timpul domniei lui Vasile Lupu, scriitor şi om de cultură.

Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, dintr-o familie de răzeşi din Borceşti (Neamţ), sat dispărut situat lângă Târgu Neamţ. Numele său de mirean a fost Vasile Moţoc. De tânăr şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte, şi-a dezvoltat talentul de vorbitor şi scriitor şi a deprins limbile slavonă, latină şi greacă. Pe locul schitului, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit, în 1602, Mănăstirea Secu în care a început să funcţioneze şi o şcoală.

Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, ajunge pe treptele ecleziastice cele mai înalte, fiind numit egumen al mănăstirii.

Varlaam s-a ocupat în continuare cu studiul cărţilor, îndeosebi cele religioase, traducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scararul (1618). Mai târziu, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

În 1628, ca urmare a faptului că era sfetnic de încredere al Domnitorului Miron Barnovschi, a fost trimis într-o misiune ecumenică la Moscova şi Kiev. Întors în ţară, primeşte vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării Domnitorului Miron Barnovschi, ceea ce îl determină să se retragă la Mănăstirea Secu. În scurt timp însă, în anul 1632, în timpul domniei Voievodului Alexandru Iliaş, Arhimandritul Varlaam a fost chemat la Iaşi şi numit în fruntea Mitropoliei Moldovei in locul Mitropolitului decedat Atanasie (1629-1632). Ca nou mitropolit, Varlaam reuşeşte să aibă multe realizări, mai ales că reuşeşte să-şi atragă şi sprijinul Domnitorului Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam reuşeşte chiar înfiinţarea primei tipografii româneşti din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi. De asemenea, în 1645 a convocat un sinod al ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iaşi.

Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. În timpul Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa şi renumita biserică a Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, ctitoria cea mai cunoscută a Domnitorului Vasile Lupu. În anul 1641, în aceasta biserică, a adus moaştele Cuvioasei Sf. Parascheva, dăruite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol. Gropniţa Sf. Mitropolit Varlaam al Moldovei.

În anul 1640, cu ajutorul Domnitorului Vasile Lupu, reuşeşte să întemeieze la Iaşi, prima şcoala de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei Duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Drept reacţie la propaganda calvină din Transilvania a redactat „Cartea care se cheamă Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc”, prima scriere românească de polemică teologică, inclusă de altfel in prezentul volum.

În aprilie 1653 s-a retras la mânăstirea Secu, unde a decedat în anul 1657.

La propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Recenzii
Pentru mai multe detalii în legătură cu acest titlu, vizitați pagina.
Cartea “Opere” de Varlaam a apărut la editura Minerva în seria de Religie si spiritualitate, se află în stare impecabilă, conține 273 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | GDPR | Hartă site

Viziteaza site-ul ANTICARIAT SI LIBRARIE ONLINE pe ShopMania

Copyright © 2024 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană