NE REINVENTĂM!

Momentan, până finalizăm noul website, anticariatul nu este funcțional. Astfel, orice solicitare trimisă prin website nu va putea fi înregistrată. Între timp, vă invităm să verificați periodic pagina noastră pentru a afla când revenim.

Rasputin, amantul mistic, de V.D. Salingen

Rasputin, amantul mistic

de V.D. Salingen

Rasputin, amantul mistic

Titlu:

Rasputin, amantul mistic

Domeniu: Istorie

Editura: Victor

Autor: V.D. Salingen

Starea cărții: Impecabilă

Nr. pagini: 271

Anul apariţiei: 1994

24,00 RON

În galeria Bărbaţilor celebri, alături de: Paris, Don Juan, Casanova, Rudolf Valentino, Leonard etc., Rasputin ocupă un loc aparte.

Acest mujic semianalfabet, dăruit de Dumnezeu cu o robusteţe fizică ieşită din comun şi cu o forţă biomagnetică excepţională, reuşea prin puteri paranormale, nu numai să realizeze vindecări miraculoase şi să facă minuni, dar şi să stăpînească oamenii şi să domine masele.

Hipnotizate, femeile erau atrase de Rasputin ca de un magnet, iar fervoarea mistică a stareţului siberian le dădea încredere în el, socotindu-1 un adevărat Mîntuitor pe pămînt.

Ca amant mistic, Rasputin le lua minţile femeilor prin arta perversiunilor sexuale în cadenţa psalmilor religioşi, iar doamnelor din înalta societate nu le oferea doar satisfacţia fizică, ci le sădea şi credinţa că păcătuind, el le va putea acorda iertarea divină.

Recenzii
Pentru mai multe detalii în legătură cu acest titlu, vizitați pagina.
Cartea “Rasputin, amantul mistic” de V.D. Salingen a apărut la editura Victor în seria de Istorie, se află în stare impecabilă, conține 271 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | GDPR | Hartă site

Viziteaza site-ul ANTICARIAT SI LIBRARIE ONLINE pe ShopMania

Copyright © 2024 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană