Dialoguri asupra stiintelor noi
de Galileo Galilei |
Rarisimă ediţie princeps în limba română a operei lui Galileo Galilei Dialoguri asupra științelor noi, lucrarea sa de căpătâi, în care Galilei își expune tezele privind rotația Pământului în jurul Soarelui și alte idei controversate la vremea respectivă. Scrisă în 1638, către finalul vieții, în timpul arestului la domiciliu, Dialoguri asupra științelor noi este totodată opera fundamentală a lui Galileo Galilei, în care sunt puse bazele cinematicii și mecanicii moderne. Lucrarea tratează și rezistența materialelor, mișcarea uniformă și cea accelerată (inclusiv căderea corpurilor), revoluționând fizica prin introducerea metodei experimentale matematice.
Un volum masiv, format mare, coperţi cartonate şi pânzate, titluri aurii.
Exemplarul de faţă se află în stare impecabilă şi este prima (şi singura, de altfel) ediţie, apărută la editura Academiei Române în 1961, într-un tiraj foarte mic, de numai 5350 exemplare, tipărite pe hârtie velină satinată.
|
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.
Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii. |
|
Cărți din aceeași categorie:
Cartea “Dialoguri asupra stiintelor noi” de Galileo Galilei a apărut la editura Academiei Române în seria de Stiinta, se află în stare impecabilă, conține 454 pagini și poate fi comandată online.
|