NE REINVENTĂM!

Momentan, pentru o perioadă nedeterminată, anticariatul nu este funcțional. Astfel, orice solicitare trimisă prin website nu va putea fi înregistrată. Între timp, vă invităm să verificați periodic pagina noastră pentru a afla când revenim.

Caiete (3 volume), de Emil Cioran

Caiete (3 volume)

de Emil Cioran

Caiete (3 volume)

Titlu:

Caiete (3 volume)

Domeniu: Jurnale, memorii, biografii

Editura: Humanitas

Autor: Emil Cioran

Starea cărții: Foarte bună

Nr. pagini: 362, 409, 404

Anul apariţiei: 1999

Stoc epuizat

Vreme de cincisprezece ani (1957–1972), Cioran a umplut treizeci și patru de caiete cu însemnări. Ele au fost găsite după moartea autorului de Simone Boue, prietena sa de o viață, și au fost publicate, în 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, deși numeroase însemnări sunt datate. Ne găsim mai degrabă în fața unui „laborator“ de încercări pentru cărți ulterioare. Oricum, se regăsesc în aceste Caiete toate obsesiile și toate imprecațiile lui Cioran, toate furiile și toate regretele sale, exprimate într-un stil a cărui exactitate nu e cu nimic mai prejos de aceea pe care o cunoaștem din eseuri și din aforisme. Câteva „personaje“ revin frecvent în însemnări: lonesco, Michaux, Beckett sau Noica îl determină adesea pe mizantrop să-si dezvăluie nebănuitele resurse de prietenie; altele, anonime sau desemnate doar prin inițiale, îi provoacă obișnuitele răbufniri de sarcasm. Nu altă voce răzbate, așadar, din aceste Caiete, ci modulațiile glasului inconfundabil al ultimului moralist al veacului.

Emil Cioran - Caiete, ediția I, integrală, în trei volume.

Traducere de Emanoil Marcu si Vlad Russo.

Recenzii
  Ne pare rau, insa aceasta carte lipseste momentan din stoc. Daca doriti sa o achizitionati, va rugam sa ne contactati utilizand formularul de contact si in cel mai scurt timp vom urgenta reinnoirea stocului cu numarul de exemplare dorite. Va multumim!
Cartea “Caiete (3 volume)” de Emil Cioran a apărut la editura Humanitas în seria de Jurnale, memorii, biografii, se află în stare foarte bună, conține 362, 409, 404 pagini și poate fi comandată la cerere.
0 produse
Scarlett vol.I+II
Scarlett vol.I+II
49,00 RON
32,00 RON

Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | ANPC | Hartă site

Copyright © 2020 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană