2012: Anul Apocalipsei sau Marea Translatie, de Sirius Zoreanu

2012: Anul Apocalipsei sau Marea Translatie

de Sirius Zoreanu

2012: Anul Apocalipsei sau Marea Translatie

Titlu:

2012: Anul Apocalipsei sau Marea Translatie

Domeniu: Teoria conspiratiei

Editura: Sapientia

Autor: Sirius Zoreanu

Starea cărții: Nouă

Nr. pagini: 136

Anul apariţiei: 2005

9,00 RON

Motto: Orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare.

Ne-am obişnuit să credem că viitorul începe mâine. El însă a început deja. Şi îl trăim, vrem nu vrem, chiar acum.

Se vorbeşte din ce în ce mai mult în ultima vreme despre momentul 2012. Internetul, de exemplu, abundă în idei - mai mult sau mai puţin veridice - în această direcţie. Ca urmare, ne propunem în această carte un periplu printre diversele informaţii cu privire la transformările spectaculoase pe care deja le trăim şi care, în opinia multora - de la cei care prevestesc viitorul, la intelectualii interesaţi de literatură esoterică şi ştiinţifică şi chiar la oamenii de ştiinţă - sunt cât se poate de reale şi evidente.

Mayasii, care erau foarte avansaţi în astronomie, calculaseră date cosmice până la milioane de ani în trecut. De ce calendarul lor se încheie la solstiţiul de iarnă din anul 2012?

Edgar Cayce afirmă că Pământul va fi renăscut. Sfârşitul anului 2012 pare să fie începutul noii vieţi pentru întreaga planetă care, în acest fel, primeşte un nou influx de energie din centrul galaxiei.

Arheologul Alberto Ruz descoperea în 1952 mormântul regelui Pascal şi basorelieful pe care este scrisă profeţia conform căreia anul 2012 va fi cel al sfârşitului lumii.

Mayaşii spun despre 2012 următoarele:

  • vom depăşi tehnologia, aşa cum o cunoaştem noi astăzi;
  • vom depăşi cunoştintele actuale despre Timp şi Spaţiu;
  • ADN-ul uman va fi reprogramat şi îmbunătăţit, şi va avea 12 spirale în loc de 2.

Cuprins 2012: Anul Apocalipsei sau Marea Translaţie?:

  • Introducere
  • Capitolul I - Schimbări climatice
  • Capitolul II - Inversarea polilor
  • Capitolul III - Fenomene misterioase
  • Capitolul IV - Sfârşitul timpului
  • Capitolul V - Proiectul Montauk
  • Capitolul VI - Centura Fotonică
  • Capitolul VII - Trecerea într-o nouă dimensiune
  • Capitolul VIII - O nouă formă a omului?
  • Capitolul IX - Ce-i de făcut?
Recenzii
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.

Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii.

(Acest volum a fost adăugat pentru prima dată în catalogul online la data de 24 martie, 2010)
Cartea “2012: Anul Apocalipsei sau Marea Translatie” de Sirius Zoreanu a apărut la editura Sapientia în seria de Teoria conspiratiei, se află în stare nouă, conține 136 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2019 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană