Vampirul
Wladyslaw Reymont

Speriat, fugi de palatele plate, trufaşe, dar prosteşti din West End, care-1 întâmpinară râzând provocatoare cu formele greoaie şi obraznice, ca şi de magaziile uriaşe şi prăvăliile în care pământurile jefuite ale întregii lumi suspinau înlănţuite.

Se pierdu, uitând de sine, în murmurul lenevos al parcurilor mohorâte, printre şoaptele josnice ale gardurilor vii, încordate în veghe necurmată, ascultă păsările ce treceau jeluindu-se în zbor în tăriile întunecate, stătu de vorbă cu câinii fără stăpân, oploşiţi prin gunoaie, care se ţinură după el în haite, şi pretutindeni, în toate, intui sufletul îndurerat, silnicia tragică a existenţei, abuzul şi brutalitatea destinului; până şi pietrele monumentelor din Hyde Park i se plânseră împotriva celor care le scoseseră din sânul primordial al liniştii netulburate la lumina zilelor nefericite; iar apele Tamisei, veşnic grăbite, susurau jalnic, în timp ce maşinile de fier, părăsite la mal, trudite, ruginite şi încătuşate de gândul omului, se smuceau neputincioase, înălţându-şi vaierul tăcut împotriva trudei veşnice a existenţei.