NE REINVENTĂM!

Momentan, pentru o perioadă nedeterminată, anticariatul nu este funcțional. Astfel, orice solicitare trimisă prin website nu va putea fi înregistrată. Între timp, vă invităm să verificați periodic pagina noastră pentru a afla când revenim.

Procesul, de Franz Kafka

Recenzie Franz Kafka - Procesul

Procesul

Titlu: Procesul

Domeniu: Beletristica » Comentarii

Editura: Minerva

Autor: Franz Kafka

Nr.pagini: 288
Anul apariţiei: 1977
24,00 RON 16,00 RON
scris de: Kaspar Hauser Data adăugării: 28 august, 2012
“Procesul” este un roman al condamnarii omului prin destin, aceasta devenind sursa principala a absurdului cartii. Povestea ne dezvaluie drama omului sanctionat fara vina, a unei existente percepute ca o drama a absurdului.

Prima fraza din roman consemneaza un amanunt care socheaza prin continutul sau nefiresc si prin lipsa de precizie si cauzalitate; “Pe Josef K. il calomniase pesemne cineva, caci, fara sa fi facut nimic rau, se pomeni intr-o dimineata arestat”. Asadar, in dimineata in care K. implineste 30 de ani este surprins de anuntul ca este arestat la domiciliu. Cu toate ca protagonistul se afla in arest el isi poate continua viata ca pana inainte, mergand in fiecare dimineata la banca unde indeplineste functia de prim-procurist.

Josef K. este trimis in duminica din saptamana arestarii sa caute tribunalul unde avea sa aiba loc primul sau interogatoriu. Absurditatea situatiei este intretinuta de aflarea tribunalului la etajul superior al unei cladiri cu apartamante de inchiriat, avand un aspect derizoriu si saracacios. Starea deplorabila a institutiei justitiei accentueaza dezgustul protagonistului vis-a-vis de tot ceea ce inseamna justititie si oamenii care lucreaza in slujba ei. Dupa ce, intr-un final, K. gaseste camera in care urma sa fie interogat, acesta ramane profund stupefiat de ce avea sa vada acolo;

“K. crezu ca nimerise la o intrunire publica. O multime de oameni, cit se poate mai feluriti, umpleau o incapere nu prea mare, cu doua ferestre, inconjurata, la mica distanta de tavan, de-o galerie intesata si ea de lume, si unde spectatorii nu puteau sa stea decit incovoiati, cu cefele si spinarile lipite de plafon. (…) Multi dintre ei isi adusesera perne, pe care si le pusesera intre cap si plafon, ca sa nu-si loveasca testele.”

Albert K, unchiul lui K., caruia el ii mai spunea si “Fantoma de la tara” - afla despre procesul lui Josef, se infiinteaza la acesta cu o falca in cer si alta in pamant, cerandu-i explicatii; cum de a putut el sa le faca una ca asta, cum a putut sa pateze numele familiei, tocmai el – care era mandria neamului lor (datorita functiei pe care K. o detine in cadrul unei banci). Dupa o mica discutie cu “Fantoma de la tara”, aceasta il duce la un vechi prieten de-al sau, avocatul Huld, care fiind bolnav isi primea toti clientii acasa. Asta e una dintre scenele in care incerci sa transpui absurdul in realitate, eu ma tot gandeam cum ar fi ca un avocat sa isi primeasca clientii acasa, intr-o camera semi-obscura, el stand in pat, zacand bolnav, iar clientul pe un scaun, petrecandu-si in casa chiar si zile, avand timp sa exploateze apetitul sexual alaturi de ingrijitoarea lui Huld.

In scurt timp de la angajarea acestui avocat, K. incepe sa se dezechilibreze, la servici nu se mai poate concentra asupra sarcinilor sale, clientii sunt nemultumiti de modul in care sunt tratati. Toate aceste esecuri pretinzand ca sunt din cauza lipsei de preocupare a lui Huld fata de cazul sau. In cele din urma K. hotaraste sa renunte la serviciile avocatului.

Dar din pacate problemele sale nu se imbunatatesc, el la servici este in continuare absent si fiind presat de concurenta unui coleg-rival, devine din ce in ce mai dezechilibrat. Unul dintre clientii sai, un industrias, observa starea prosta in care se alfa K. si se decide sa-i dea un mic sfat. Acesta ii spune ca cunoaste un pictor – Titorelli – care l-ar putea ajuta. Acest pictor este angajat la tribunal, el pictand tablouri pentru judecatori. De aceasta meserie se ocupa tocmai si tatal sau, si deci i-ar putea fi de folos.

In timpului vizitei facute lui Titorelli, K. aflase ca sunt trei tipuri de achitari cu procesul sau; achitarea reala, achitarea aparenta si taraganare la nesfarsit. Titorelli ii explica in ce anume consta fiecare tip de achitare. Nici una din aceste achitari nu-l scuteau pe K. proces, doar taraganarea la nesfarsit i-ar fi fost cea mai favorabila in situatia sa.

La finalul vizitei, cand K. iese din camaruta pictorului, este curprins de stupefactie, din nou se regaseste in birourile tribunalului; fapt care-l buimaceste si incepe sa realizeze ca lumea intreaga este o farsa justitiara. De aici si replica pictorului Titorelli;

“- Nu stiati ca tribunalul are birouri aici? Aproape in fiecare pod exista birouri ale tribunalului; de ce n-ar exista si aici?”

Evident acest proces nu este nici pe departe unul obisnuit, fiindca pe de o parte lipseste motivul invinuirii, iar pe de alta parte avem o institutie de Judecata absolut diferita de cea normala, atat prin amplasarea sa “aproape in fiecare pod” si prin prezenta judecatorilor teribil de neobisnuiti, cat si prin modul desfasurarii unui proces.

Procesul in sine nu are durata, e ilimitat. El are doar un inceput bizar, nefiresc, iar sfarsitul sau este marcat de insasi moartea propriu-zisa a acuzatului.

O mica revelare a sensului acestui roman ne este prezentata, printre randuri, in parabola pe care “preotul tribunalului” i-o spune lui K.; “La poarta Legii, dinaintea careia sta un paznic, vine un om de la tara, dar care este oprit sa intre in clipa aceea. Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri; rabdarea nu-i foloseste la nimic, iar cand viata omului s-a sfarsit, paznicul ii spune; 'Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine; acum plec si o incui'.”

Asadar omul este liber; el ar fi putut sa aleaga; ar fi putut sa forteze usa inchisa sau ar fi putut sa plece; Prefera insa sa astepte, iar asteptarea ii anuleaza libertatea, il pune in aceeasi situatie cu paznicul - constrans sa stea in fata usii inchise.

“Sa plec oare ca un imbecil care n-a fost niciodata in stare sa inteleaga nimic? sa las sa se spuna despre mine ca la inceputul procesului voiam sa-l sfarsesc si ca la sfarsit nu voiam decat sa-l incep?”

Cotare: 5 din 5 stele [5 din 5 stele]
înapoi Scrie comentariu
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | ANPC | Hartă site

Copyright © 2020 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană