NE REINVENTĂM!

Momentan, pentru o perioadă nedeterminată, anticariatul nu este funcțional. Astfel, orice solicitare trimisă prin website nu va putea fi înregistrată. Între timp, vă invităm să verificați periodic pagina noastră pentru a afla când revenim.

Calatorul si umbra sa, de Friedrich Nietzsche

Recenzie Friedrich Nietzsche - Calatorul si umbra sa

Calatorul si umbra sa

Titlu: Calatorul si umbra sa

Domeniu: Filosofie » Comentarii

Editura: Antet XX Press

Autor: Friedrich Nietzsche

Nr.pagini: 150
Anul apariţiei: 2005
49,00 RON
scris de: Kaspar Hauser Data adăugării: 19 noiembrie, 2010
Se spune că pentru a înţelege opera acestui filosof german, se cere înainte de toate lipsa totală de prejudecăţi; unii literaţi îl contestă pentru prea desele inovaţii în stilul obişnuit, pentru unele abateri de la forma canonică etimologică şi sintactică şi, mai ales, pentru lipsa unui sistem de care filosofia se pare că suferă. Nucleul filosofiei lui Nietzsche îl constituie dispoziţia temperamentului său şi putem afirma că el solicită lectorului să se identifice cu starea lui filosofică morală, să simtă chiar şi dispreţ sau entuziasm pentru ceea ce simte şi el. Influenţa romantică se observă în opera sa prin abordarea problemei valorii şi a scopului artei, a inferiorităţii sau superiorităţii ei în raport cu morala, ştiinţa şi filosofia, respectiv trăsăturile prime ale scrierilor sale sunt sensibilitatea şi fantezia creatoare, minimalizând luciditatea clasică.

«Călătorul» se poate încadra în tiparele personajului romantic, într-o continuă luptă cu sinele şi cu limitele, iar dialogul cu «Umbra sa» confirmă reminiscenţele frământărilor intrinseci ale celui care se află în spatele textului. Premisa conceperii acestui volum rezidă într-una din experienţele lui Nietzsche, întâlnirea cu o divinitate periculoasă determinându-l să-şi dorească o nouă cale în viaţă şi de la care a învăţat să tacă uneori (tăcerea fiind un alt aspect important al filosofiei).

Călătorul este dublat de umbra sa, care apare ca un glas mai slab, ceea ce conotează timiditatea şi vulnerabilitatea celeilalte imagini a fiinţei. Dualitatea protagonistului (care îşi păstrează anonimatul) se prezintă cititorului prin lentilele unei alte dualităţi, lumină – umbră, deoarece «pentru ca să existe frumuseţe a chipului, claritate a cuvântului, bunătate şi fermitate a caracterului e nevoie de umbră şi de lumină. Nu-şi sunt duşmance; ci mai degrabă se ţin prieteneşte de braţ, iar când lumina dispare, umbra păleşte la rândul ei». Călătorul nu-şi discreditează umbra («În părerile mele de până acum s-a auzit mai mult glasul umbrei decât al meu») şi face apel la seriozitatea acesteia deoarece întrebările care urmează în volum cer acest lucru.

În «Ecce homo», Friedrich Nietzsche apreciază că «geniul inimii, de la a cărui atingere pleacă mai bogat, nu dăruit cu vreo graţie şi uluit, nu fericit şi apăsat de vreo binefacere străină, ci mai bogat în sine însuşi, mai nou decât înainte, trezit la viaţă, îndemnat de un vânt al dezgheţului, mai nesigur, poate, mai delicat, mai vulnerabil, dar plin de speranţe, care încă nu au niciun nume, plin de noi voinţe şi noi torente, plin de noi revolte şi de ape care se trag înapoi», mărturisire care nu rămâne doar un imbold pentru preţuirea celui mai important aspect din viaţă – viaţa însăşi, ci îşi regăseşte una dintre sclipiri şi în paginile de cugetări ale Omenescului, prea omenescului.

Tematica aforismelor este foarte diversă, de la arborele ştiinţei la măsurarea valorii adevărului, de la limbaj şi realitate la teoria liberului arbitru, de la principiul echilibrului la gelozia zeilor, de la răzbunare la ipocrizie, de la remuşcare la compasiune şi dispreţ, de la depăşirea pasiunilor la spirit şi plictis, de la fatalism la vanitate ş.a.m.d. Lumea nu este descrisă din perspectiva unei raţiuni eterne, iar glorificarea originilor este sinonimă cu exaltarea metafizică, ce revine în conceperea istoriei şi duce neapărat la ideea că la începutul tuturor lucrurilor se găseşte tot ce e mai de preţ, esenţial.

Nietzsche observă şi faptul că în fiinţa intelectuală şi morală a personalităţii umane, prin starea de semi-întuneric şi de absenţă a soarelui care întunecă viaţa, omul devine de fapt întuneric (sumbru). De asemenea, apare şi ideea că ar trebui să existe fiinţe mai spirituale decât omul, fie numai şi pentru ca să guste din plin umorul care constă din ideea omului de a se privi ca scop al întregului univers şi din aceea că omenirea declară cu seriozitate că nu se mulţumeşte decât cu perspectiva unei misiuni universale.

Mai mult decât atât, filosoful german îşi exprimă şi admiraţia pentru unii dintre cei mai importanţi artişti ai lumii; Lessing, Wieland, Herder, Goethe, Bach, Haendel, Haydn, Beethoven, Mozart, Shubert, Chopin, Shuman etc., vorbind despre ideile adevărate ale marilor poeţi («care sunt asemenea paravanelor, mereu îmbrăcate în stofă; doar ochiul profund al gândirii priveşte fără restricţii deasupra stofei. Ideile poeţilor pe cât par, nu valorează atât, în medie, trebuie să plăteşti şi stofa şi propria-ţi curiozitate»), despre genialitate, despre muzica ce nu are trecut, despre inocenţa sunetelor, despre muzica muzicii, într-un cuvânt despre «frumuseţe»… pentru că «în final continuăm să iubim muzica aşa cum iubim luna plină. Ambele nu năzuiesc să înlocuiască soarele – ci doar să ne lumineze cât de cât nopţile».

Aşa cum ridică pe cele mai înalte culmi ale stimei talentul, sclipirile de geniu, autorul se opreşte şi asupra mediocrităţii, «care este cea mai fericită mască pe care o poate purta spiritul superior pentru că omul obişnuit, adică mediocrul, nu se gândeşte că este o deghizare – şi totuşi din cauza acesteia spiritul superior se şi foloseşte de masca mediocrităţii – pentru a nu irita, în cazuri deloc rare, prin compasiune şi bunătate».

Înlănţuirea de aforisme este întreruptă brusc de dialogul protagoniştilor, în care se poate observa statutul distinct al celor doi, umbrele fiind în opinia călătorului «oameni mai buni decât noi», dar acestea recunosc ignoranţa lor în anumite aspecte ale fiinţei…


− Mergi printre aceşti pini şi priveşte în jurul tău spre munţi, e vremea apusului. (UMBRA)
− Unde eşti? Unde eşti? (CĂLĂTORUL)

(...) şi Călătorul nu mai primeşte niciun indiciu… absenţa răspunsului din partea interlocutorului cataloghează opera ca o poveste fără sfârşit…

Probabil, undeva, Călătorul încă mai aşteaptă un răspuns…

Cotare: 5 din 5 stele [5 din 5 stele]
înapoi Scrie comentariu
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | ANPC | Hartă site

Copyright © 2020 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană