Teatru

Cunoscut mai ales ca prozator, prin romanele şi nuvelele de in­tros­pecţie socială şi psihologică (Ion, Pădurea spânzuraţilor, Ciu­lean­dra), Liviu Rebreanu s-a remarcat printr-o profundă cunoaştere a atmosferei şi crea­ţii­lor teatrale ale epocii sale, analizate atât con­tex­tual, prin referire la alte fe­no­mene artistice, cât şi în ceea ce le in­di­vidualizează sistematic.

Piesele sale, cu o structură tematică recurentă în literatura fran­ce­ză a înce­putului de secol XX, sunt, în acelaşi timp, reflectarea vie a societăţii româneşti în continuă schimbare, un fel de punere sub lupă a transfor­mă­ri­lor ideologice şi schimbărilor politice. Nu lipsesc pa­rodia, umorul fin şi dia­logul tăios, gradat în crescendo.

Cea mai mare parte a scrierilor de teatru au fost publicate de Liviu Rebreanu în perioada primulul război mondial şi în anii care au urmat Ma­rii Uniri, la Lumina (între 22 sept. 1917 şi 10 iulie 1918) şi Sburătorul (între 19 apr. 1919 şi 7 mai 1921). Contribuţia sa la aplicarea teoriilor teatrale ela­bo­rate este esenţială, fixând în con­ştiinţa publicului şi a cercetătorilor rolul şi importanţa teatrului, ca instrument de cultivare şi nu doar ca formă de di­vertisment.

Liviu Rebreanu - Teatru.