Sacrul si profanul
Mircea Eliade

Sacrul şi profanul sunt două modalităţi de a fi în Lume, două situaţii existenţiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele două moduri de a fi, sacrul şi profanul, sunt determinate de diferitele poziţii pe care omul le-a cucerit în Cosmos şi sunt importante atât pentru filozofi, cât şi pentru orice cercetător care doreşte să cunoască dimensiunile posibile ale existenţei umane.

O lucrare fundamentală în bibliografia lui Eliade, gândită şi elaborată în 1956 ca o introducere generală la studiul fenomenologic şi istoric al faptelor religioase. Religiozitatea este privită ca structura ultimă a conştiinţei, independentă de numeroasele şi efemerele opoziţii dintre sacru şi profan, aşa cum apar ele în decursul istoriei. Căci ea este o trăsătură umană definitorie, chiar dacă societăţile moderne par a fi areligioase. În gesturile cele mai simple ale vieţii cotidiene, omul religios de tip arhaic nu este cu nimic deosebit de omul logic al tradiţiei culturale europene. Profanul nu este decât o nouă manifestare a aceleiaşi structuri constitutive a omului care, înainte, se manifesta prin expresii „sacre“.

O carte rară, aceasta este prima ediţie tipărită de editura Humanitas.