Romanul adolescentului miop

Rămas vreme de aproape şase decenii în manuscris, primul roman al lui Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, a constituit la apariţie o adevărată revelaţie pentru publicul românesc. La sfârşitul anilor '80, iubitorii literaturii sale descopereau astfel un cu totul alt scriitor decât cel cu care se obişnuiseră până atunci. Şi totuşi, romanul acesta de prima tinereţe, scris ca un jurnal, ba chiar având la bază un jurnal, pare să-i fi pecetluit autorului destinul de prozator. În capitolele sale se dezvăluie într-adevăr sorgintea confesivă a multora din scrierile sale literare de mai târziu: „Viata se vieţuieşte înainte, iar eu scriu ceea ce a vieţuit“, notează undeva eroul romanului, tânăr licean care-şi propune să scrie o cronică a adolescenţei cum nu s-a mai scris. Şi, lăsându-se purtat de meandrele cotidianului, îmbătat de puterea pe care i-o conferă transcrierea imediată a acestora, Eliade face într-adevăr un portret autentic al adolescenţei, alcătuit din jocul prieteniilor şi al iubirilor, din frământările şi aspiraţiile caracteristice vârstei, din urmărirea încordată a făgăduielilor viitorului, din privirea necruţătoare aruncată lumii adulţilor.