Razboi si pace (4 vol.), de Lev Tolstoi

Razboi si pace (4 vol.)

de Lev Tolstoi

Razboi si pace (4 vol.)

Titlu:

Razboi si pace (4 vol.)

Domeniu: Beletristica

Editura: Univers

Autor: Lev Tolstoi

Starea cărții: Foarte bună

Nr. pagini: 1776

Anul apariţiei: 1971

64,00 RON
49,00 RON

În opera lui Lev Tolstoi, Război şi pace ocupă un loc central. Romanul a presupus imense eforturi creatoare, pe o perioada de 6 ani. Ciorna schiţelor şi variantelor care depăşesc prin volumul lor textul de bază al romanului, precum şi nenumăratele îndreptări făcute în paginile de corectură, arată proporţiile muncii scriitorului care a căutat cea mai desăvârşită formă de exprimare. Compoziţional, imensa varietate de figuri, peste 550, şi episoade este concepută sub formă de cronică a vieţii, în principal a trei familii din înalta nobilime rusă.

Război şi pace este considerat a fi cel mai mare roman scris vreodată, remarcabil prin complexitate şi unitate, un roman istorico-psihologic de mari proporţii. Pe pânza sa vastă, se ţes poveştile a peste 500 de personaje, dintre care unele sunt istorice şi altele fictive. Povestea se deplasează de pe planul vieţii de familie către cartierul general al lui Napoleon, de la curtea Ţarului Alexandru I al Rusiei pe câmpul de luptă de la Austerlitz şi Borodino. Romanul a fost scris în scopul de a explora teoria lui Tolstoi despre istorie, în special despre lipsa de importanţă a unor indivizi precum Napoleon sau Alexandru.

Surprinzător, Tolstoi nu a considerat Război şi pace a fi un roman, după cum nu considera marile opere de ficţiune ruseşti scrise până în acel moment ca fiind romane. Această concepţie este mai puţin surprinzătoare dacă luăm în considerare că Tolstoi a fost un romancier al şcolii realiste, care considera romanul ca fiind o fundaţie pentru examinarea problemelor sociale şi politice din viaţa secolului al XIX-lea. Război şi pace nu întrunea aceste condiţii, romanul reprezentând pentru Tolstoi un poem epic în proză.

Lev Tolstoi a studiat dreptul şi limbile orientale. La mijlocul studiilor a renunţat însă şi a plecat la Sankt Petersburg şi la Moscova. După ce a făcut multe datorii la jocuri de noroc, Lev şi-a însoţit fratele cel mare în Caucaz, unde s-a înrolat în armata rusă. La vremea respectivă, Tolstoi a început să scrie literatură. Din punct de vedere artistic, Tolstoi a fost unul dintre giganţii literaturii ruse a secolului al XIX-lea.

Recenzii (1)

(Acest volum a fost adăugat pentru prima dată în catalogul online la data de 13 mai, 2011)
Cartea “Razboi si pace (4 vol.)” de Lev Tolstoi a apărut la editura Univers în seria de Beletristica, se află în stare foarte bună, conține 1776 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Newsletter
Abonaţi-vă gratuit la newsletterul nostru!


Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2017 Carti-online.com
Powered by webgraphic.ro