Enigma Otiliei

Într-un clasament sui-generis al valorii, Enigma Otiliei este considerat de numeroşi critici drept cel mai bun roman al lui George Călinescu.

În paginile cărţii, viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea este înfăţişată în tuşe balzaciene, impresia de realism este predominantă, iar acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri doar aparent opuse. Pe de-o parte, puterea banului - „Zeul la care se închină toţi”, cum spunea Balzac - face ca familia, clanul Tulea, să lupte prin mijloace mai mult ori mai puţin ortodoxe pentru acapararea averii lui moş Costache Giurgiuveanu, un Harpagon dâmboviţean care ascunde banii sub parchet. De cealaltă parte, povestea de dragoste, împărtăşită, dar, paradoxal, prea puţin împlinită, dintre romanticul student medicinist Felix şi enigmatica Otilie, plus tomnaticul amorez Pascalopol, întregeşte tabloul unei societăţi cu personaje aparte. Dintre acestea, în evidenţă iese intrigantul Stănică, perfect caracterizat de Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române: „... e parşiv şi seducător, hoţ şi sentimental, escroc şi principial”.

Ediție de lux, cartonată.